Bărbatul în vârstă de 51 de ani și-a ucis soția și fiica și a fost condamnat la moarte pentru dublă crimă. Astăzi, 8 martie 2023, ucigașul și-a primit sentința și a fost executat. Care au fost ultimele cuvinte înainte cu doar câteva minute de a i se injecta substanța letală.
Într-un moment orbit de furie, Gray Green, în vârstă de 51 de ani, și-a ucis soția, Lovettei Armstead, de 32 de ani și pe fiica lor, Jazzmen Montgomery, în vârstă de 6 ani. Bărbatul și-a înjunghiat soția, iar pe copilă a înecat-o în cada din baie.
Bărbatul a fost condamnat în anul 2009 pentru dublă crimă și a primit sentința cu moartea. Miercuri, 8 martie 2023, criminalul a fost executat, însă, cu doar câteva minute înainte de a i se administra injecția letală, a avut un moment de sinceritate și și-a cerut iertare familiei fostei soții. Membrii familiei priveau momentul dintr-o altă cameră.
”Îmi cer scuze pentru tot răul pe care ți l-am cauzat ție și familiei tale. Am mâncat împreună, am râs și am plâns împreună ca o familie. Îmi pare rău că v-am dezamăgit. Am luat viața a doi oameni pe care i-am iubit cu toții și a trebuit să trăiesc asta cât timp am fost aici. Eram cu toții una și am rupt această legătură. Vă cer să mă iertați, nu pentru mine, ci pentru voi toți.
Mă pregătesc să mă duc ”acasă”, iar voi toți veți fi aici. Vreau să mă asigur că nu veți suferi. Trebuie să mă iertați, să vă vindecați și să mergeți mai departe. Nu mai sunt omul care am fost”, a spus Green, uitându-se la rudele soției.
Totodată, în timp ce personalul penitenciarului îi administra substanța letală, bărbatul a ținut să le mulțumească tuturor ființelor umane frumoase de la unitatea Polunsky, închisoarea din Texas în care a fost deținut.